O viață de cal

Fătată într-o pădure,
nu se obișnuise niciodată
să treacă pe lângă mașinile zgomotoase
sau pe podurile de peste ape mari.
Îi plăcea să pască prin poieni
ca să simtă pașii mistreților
la auzul cărora ciulea urechile,
de parcă ar fi recunoscut vechi prieteni.
Alegerea numelui nu a fost o treabă simplă
în gospodăria la care nimerise,
numele clasice de cai fiind oarecum demodate.
Bunăoară, inspirat de cântecele vremii, un stăpân
dăduse numele calului Coco Jambo,
nume care pe lângă exotismul său
complica teribil înjurăturile
atunci când animalul era bătut.
Alt stăpân își striga iapa Coca,
nume aparent mai neaoș, doar că
la fel de neaoș ca al vecinei,
pe care o chema asemeni, Coca, așa încât,
nici iapa și nici vecina nu mai înțelegeau
cui îi erau adresate blestemele sau dezmierdările.
Doina, acesta fusese numele ales,
cam nepotrivit iuțimii unui cal
dar și mai nepotrivit vremurilor.
Nu ducea o viață tocmai grea,
măsurând fără voie timpul
prin lucrările câmpului din primăvară în toamnă
și căratul lemnelor iarna.
Se bucura de gerurile grele cu fân bun în iesle,
de primăverile cu iarbă nouă
care strepezea dinții,
de verile cu trifoi proaspăt cosit
și de toamnele cu căruțele mirosind a tain.
Doar o tuse o necăjea de la o vreme
după o ploaie rece care o prinse pe câmp.
I se aprinseră plămânii,
iar de la un timp tușea în tandem cu stăpânul.
După calculele acestuia,
tusea avea să scobească din plămânii lor
cam în același ritm, până la ultima suflare.
De la un timp însă, căruțele erau mai ușoare,
iar muncile mai rare.
Plămânii stăpânului o luaseră înainte
și nu îi mai așteptau pe cei ai calului,
iar prima răsuflare a morții o simți acesta
în căușul palmei, când primi banii pe calul vândut.
Animalul, strămutat, nu se obișnuise cu noul grajd,
cu noul stăpân și cu fânul care nu mai avea gust a primăvară.
Un cal care nu mănâncă nu e bun la nimic
așa că abatorul consimți eșecul vânzării ratate.
Toate astea se întâmplau
pe vremea în care, dintr-un soi de fandoseală,
Europei i se oprise carnea de cal în gât.
Asta poate și pentru că un gospodar
nu își vânduse calul
din toată inima.