Crez

Îmi e frică să şterg praful din casă.
Cine ştie ce viitoare fine
aranjamente geologice ajung să deranjez
prin acţiunea mea necugetată.
Nici petale de flori nu rup,
ca să nu ştirbesc,
de dragul amorului,
din frumuseţea viitoarelor fosile.
Nu îmi plac vulcanii, de teamă
ca talpa mea să nu râmână eternizată
în cenuşa lor, speriind astfel, prin urăţenie,
viitori antropologi aflaţi în căutarea
unor predecesori mai estetici.
Prefer să stau lângă oameni, aproape,
să mă-nchin, să iubesc şi să sper
convins că aceasta e singura cale ce, poate,
nu duce sigur spre efemer.

Vestigii

Simt că sunt o adevărată necropolă
în care zac amestecate
rămăşiţe din sufletele nesfârşitelor generaţii
ale străbunilor mei.
Oamenii pe care îi întâlnesc în viaţă
au cu toţii veleităţi de arheologi
şi-mi sapă cu încăpăţânare la temelie,
căutând sentimente unicat.
Jefuit de multe comori sufleteşti
cu care eram înzestrat,
mi-am deschis un magazin în priviri
unde vând, în schimbul zâmbetelor,
copii fidele ale originalelor.
Noii cumpărători pleacă fericiţi
de noile lor achiziţii, cumpărate pe nimic,
neştiind că ceea ce au,
nu vor avea niciodată.