Furtuna

Era o vreme de apoi...
Ningea în plină vară.
Din cerul palid doar noroi
curgea prin palma-mi goală.
Șopteam cuvinte fără rost
spuneam că mi-e totuna
că stau să plec cu gându-n rai,
dar nu mă lasă luna.
O față tristă surâdeam
și-o lacrimă uscată
pica din ochii ce-nchideam
cu inima mea toată.
Vârtej de gânduri mă-nghițea
și respiram furtuna
acelui eu ce m-acuza
ca pentru totdeauna.