Dubla măsură

Ca un sultan admirându-şi haremul
plin de soţii iubitoare,
mă regăsesc, imperial, dimineaţa
în faţa dulapului cu haine.
Cu un aer ceremonios, o aleg pe aceea
căreia o să îi umplu goliciunea
cu carnea mea, dându-i, în acest fel,
un sens în ziua cu pricina.
De multe ori îmi place
să îmbrac o haină câteva zile la rând
şi în felul acesta să o hrănesc
cu iluzia fidelităţii.
Cu unele devin intransigent
şi le repudiez brusc şi definitiv din garderobă
în zilele fatidice în care le este sortit să plece
pe drumul fără întoarcere către bulendre.
Nu mă pot lepăda însă la fel de oameni,
şi mă mai îmbrac adeseori cu amintirea lor,
chiar dacă ei, oamenii, nu sunt nimic altceva
decât nişte haine cu suflet.

Coşmar

Mă scufundam în mlaştina disperării
tras spre adâncuri de gânduri negre,
dar am răzbit spre suprafaţă
când nu am mai pus toate greutăţile pe suflet.
Am sângerat în partea inimii
ca străpuns de o lance a regretelor,
dar rana mi s-a închis hotărându-mă
să ţin cont de cine îmi stă în coastă.
Am aruncat împotriva mea plăgi biblice
încât pielea mi se umpluse de lepră,
aşa că mi-am propus să am grijă
la cine îmi intră pe sub piele.
Am mai visat că zăceam cu creierii sfărâmaţi
de un glonţ tras în războiul cu mine însumi
şi m-am trezit convins că trebuie să fiu mai atent
la tot ce îmi trece prin cap.