Creaţia ca despărţire

Nu îi era deloc rău femeii,
pe când era doar coastă.
Se simţea bine învelind carnea lui Adam
ca într-o îmbrăţişare.
Scărpinatul bărbatului îi părea mângâiere,
iar respiraţia atingere.
După ce Dumnezeu a rupt-o din Adam,
nimic nu a mai fost la fel.
A fost ca o despărţire....
Cel mai mult îi lipseau bătăile inimii lui.
Ca să le audă la fel ca atunci când era necreată,
trebuia să îl iubească.
Iar asta i s-a părut cam greu.
Când a văzut că nimic nu mai poate fi ca la începuturi,
L-a rugat pe Dumnezeu să facă ceva cu ea,
ca să mai retrăiască,
măcar din când în când,
vremurile minunate
de mai înainte de Creaţie.
Şi astfel, Domnul i-a ascultat rugăciunea
şi i-a aşezat în pântec primul nenăscut
arcuit,
ca o coastă.

Rătăcire

Ai grijă
să nu îţi fugă sufletul în lume şi
să nu rămâi aşa, singur,
cu inima într-o mână şi creierul în cealaltă.
Buimac, vei aştepta, pe o piatră sau poate pe o stea,
să ţi se întoarcă sufletul
ca să ţi le pună la loc.
Mai rău va fi dacă te va găsi alt suflet rătăcit
şi va încerca să le aşeze, numai că le va încurca şi
nu vei mai sţi dacă atunci când gândeşti,
gândeşti cu creierul sau cu inima.

Meteorologice IX

Niciodată nu se mai văzuse asemenea ceaţă. Automobilele rare înaintau bâjbâind cu farurile oarbe. Sitele de gaz aerian sfârâiau cavernos dându-şi sufletul. Umezeala vâscoasă şi rece ca sudoarea de mort se agăţa de haine, înăbuşea respiraţia, părea că se îngroaşă din clipă în clipă, încât a doua zi trecătorii vor fi nevoiţi să-şi scobească tunel ca să se regăsească.

Meteorologice VIII

Odată cu noaptea, viscolul se îndârjise. Vântul subţire adusese nori plini, se înverşuna, rostogolind uriaşe talazuri de ninsoare. Trecătorii goneau împuţinaţi pe străzile deşertate. Tot oraşul fu cutreierat de stihiile duşmănoase ale viforului, dezlînţuindu-se cu prelungi chiote deasupra uliţelor, înfundându-se în ganguri, zgâlţâind uşile şi smulgând tinichelele firmelor.

Meteorologice VII

Natura rămâne impasibilă. ea nu participă cu nimic la peripeţiile noastre de viermi. Aminteşte-ţi soarele strălucitor de la Austerlitz în dimineaţa când au murit totuşi câteva mii de oameni.

Fiecare om este un cimitir de intenţii nerealizate.

În ce om cât de ispravă nu mijesc măcar o dată în viaţă cele mai criminale şi abjecte intenţii?

Foamea îi încleşta pumnii în adâncul buzunarelor.

Meteorologice VI

Afară ploaia se auzea şuroind nesfârşit şi monoton, ca o putere rea şi tenace, care n-are nevoie de nicio grabă ca să potopească tot, să putrezească tot, să extermine tot.

Ignoranţa e întotdeauna sigură pe sine.

Nu există singurătate mai cruntă decât cea din mijlocul mulţimilor.

Femeile nu se îmbracă pentru a cuceri admiraţia şi a asmuţi instinctul genezic al bărbaţilor; e un război numai al lor, între ele - şi nu e defel un război frivol.

E greu să admiţi că în fiecare palpită o altă durere, alt sânge, alte ambiţii şi poate o scâteie din focul divin.

Ni se pare că e datoria pământului să se lumineze la ora prevăzută. Şi astfel, în loc să aibă gust cosmic, dimineaţa are gustul pastei de dinţi.

Ne uităm la o bucată de cer, la o pasăre, ascultăm un cuc cântând, şi nu ne trece prin cap că toate acestea sunt, poate, hieroglife ale naturii pe care nu o înţelegem.

Meteorologice V

Era o ploaie meschină, cum nu prea se întâlneşte vara. una din acele ploi care putrezesc în aer şi te scot din sărite; care, parcă, nu se termină niciodată; suprimă orizontul, îmbâcsesc aerul şi-ţi toacă nervii dacă n-ai ce face.

Pierderea dragostei este răul cel mai mare care i se poate întâmpla unui om.

Dumnezeu e partea din noi care nu vrea să moară.

Meteorologice IV

Între timp nu mai plouase deloc, cerul era ca de scrum, fără un nor, iar vântul, când ieşea din letargie, semăna cu respiraţia unui om bolnav. Mari crăpături apăreau în pământ ca nişte şerpi.[...] Un gust de cenuşă care la început stăruia în aer numai la amiază, devenise aproape permanent. Până şi noaptea căldura era sufocantă. Iarba se asprise şi pe alocuri se sfărâma.

Meteorologice III

Era chiar înaintea echinocţiului de primăvară. Aerul se încălzise bursc. Cerul se limpezise. [...] Un vânt călduţ ştergea ultimele dâre de frig.

Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit la început. Trebuie să îl cânţi întotdeauna îndreptându-te spre sfârşit.

Omul dacă nu vorbeşte uneori, moare.

Despre supravieţuire

Laşitatea şi resemnarea sunt intrumente ale supravieţuirii.

Despre viitor

Viitorul este ţesut din nostalgiile noastre.

Despre şcoală

Oamenii se nasc revoltaţi iar şcoala se străduie să facă din ei nişte fiinţe supuse, resemnate, lesne de domesticit.

Despre Bine şi Rău

Nu e nici o deosebire între Bine şi Rău: ele nu există în sine, fiecare este numai absenţa celuilalt.

Despre dezamăgire

Plumbul evidenţei frânge aripile păsării neliniştite a imaginaţiei.

Despre confuzie

Soseşte întotdeauna ziua când adevărul se preschimbă în minciună şi minciuna în adevăr.

Despre Dumnezeu

Dumnezeu este cu atât mai Dumnezeu cu cât este mai inaccesibil.

Despre moarte

Şi absenţa e o moarte.

Despre bărbăţie

În ceasul morţii toţi bărbaţii au trei ani.

Despre pedeapsă

Omul e liber doar pentru a putea fi pedepsit.

Despre salvare

Nici o salvare nu e suficientă, orice condamnare e definitivă.

Meteorologice II

,,Zi de zi, zeul cu obrajii încinşi îşi mână gol cvadriga ce împrăştia dogoare, iar pletele lui blonde fluturau în vântul de răsărit ce se pornise o dată cu el."

Despre frumos

,,Frumuseţea te face sfios."

Meteorologice I

,,Se făcuse foarte cald, deşi soarele nu putea să străpungă stratul de aburi ce acoperea cerul."