Renaştere

Purtăm în noi ceva
din infidelitatea frunzei
ce se lasă prea uşor despărţită
de ramura ce a hrănit-o.
Ne ajunge o adiere a vântului de toamnă
ca să ne lăsăm rupţi
de ceea ce credeam până atunci că e parte
din fiinţa noastră.
Mai apoi,
stăm răstigniţi între ramură şi ţărână
aşteptând putrezirea
prin care nădăjduim spre înviere.
Din dorul copacului părăsit
se naşte în noi dorinţa
de a hrăni mugurii unui arbore celest
de care să nu ne mai rupem
vreodată.