miercuri, 29 august 2012

Phoenix

Din prea multă grijă pentru curăţenie
am şters toată cenuşa din noi,
am aruncat-o în văzduhul trecutului,
 lăsând pasărea Phoenix fără obiectul renaşterii.
Ne-am obişnuit uşor cu noua fiinţă
- mai salubră şi vandabilă -
şi am uitat să visăm la nemurire
prea îndrăgostiţi de a fi oameni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu