Crez

Îmi e frică să şterg praful din casă.
Cine ştie ce viitoare fine
aranjamente geologice ajung să deranjez
prin acţiunea mea necugetată.
Nici petale de flori nu rup,
ca să nu ştirbesc,
de dragul amorului,
din frumuseţea viitoarelor fosile.
Nu îmi plac vulcanii, de teamă
ca talpa mea să nu râmână eternizată
în cenuşa lor, speriind astfel, prin urăţenie,
viitori antropologi aflaţi în căutarea
unor predecesori mai estetici.
Prefer să stau lângă oameni, aproape,
să mă-nchin, să iubesc şi să sper
convins că aceasta e singura cale ce, poate,
nu duce sigur spre efemer.