marți, 10 mai 2011

Angoase

Mă tem de bogăţiile care mă fac sărac,
de ploaia ce nu udă,
de Soarele ce nu încălzeşte
şi de ochii fără lacrimi.
Mi-e frică de lumina care orbeşte,
de întunericul ce luminează calea,
de asfinţitul fără lumină
şi de răsăritul fără întuneric.
Mă dezgustă florile fără miros,
vinul care nu îmbată,
apa care nu ţine de sete
şi iubirea care naşte ură.
Mă înfioară timpul ce stă pe loc,
frunza care bate fără vânt,
apa liniştită în mijlocul furtunii
şi iubirea fără sacrificiu.

3 comentarii:

  1. ...dar zâmbetul care doare?

    RăspundețiȘtergere
  2. ....Ma gandeam sau mai bine zis imi imaginam ca scrii. Sau mai sincer fiind imi doream sa faci lucrul asta! Imi place mult cum scrii! modul abordat este unul pe care si eu am incercat fara izbanda sa il adopt

    RăspundețiȘtergere
  3. multumesc mult Dorin. nu stiu daca scriu...prefer sa cred ca mi-am intins o panza ca de paianjen in suflet in care imi vanez unele ganduri.

    RăspundețiȘtergere