vineri, 23 iulie 2010

Creaţia ca despărţire

Nu îi era deloc rău femeii,
pe când era doar coastă.
Se simţea bine învelind carnea lui Adam
ca într-o îmbrăţişare.
Scărpinatul bărbatului îi părea mângâiere,
iar respiraţia atingere.
După ce Dumnezeu a rupt-o din Adam,
nimic nu a mai fost la fel.
A fost ca o despărţire....
Cel mai mult îi lipseau bătăile inimii lui.
Ca să le audă la fel ca atunci când era necreată,
trebuia să îl iubească.
Iar asta i s-a părut cam greu.
Când a văzut că nimic nu mai poate fi ca la începuturi,
L-a rugat pe Dumnezeu să facă ceva cu ea,
ca să mai retrăiască,
măcar din când în când,
vremurile minunate
de mai înainte de Creaţie.
Şi astfel, Domnul i-a ascultat rugăciunea
şi i-a aşezat în pântec primul nenăscut
arcuit,
ca o coastă.

Un comentariu:

  1. Cat e de frumos.. imi place mult cum e descris totul.. felicitari pentru blog..

    Anca-Elena Ciubotaru

    RăspundețiȘtergere