Se întâmplă uneori
să mă doară capul
cu tot cu suflet.
Alteori, mă ţine un junghi
în gândurile bune
şi parcă nu mai am nici o vlagă
în rostirea vorbelor frumoase.
Îmi pare adesea
că pulsul iubirii îmi scade
atât de mult,
încât rămân fără lacrimi.
Doctorii sunt depăşiţi
de simptomele mele
şi clatină din cap
apocaliptic.
Încerc să mă vindec singur
înghiţind dimineaţa răsărit de soare
dar mai simt o vreme boala în mine,
până când îmi dau seama
că trăiesc.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
probabil numai atunci cand suntem bolnavi,(si cu ghilimele si fara) suntem capabili sa apreciem viata.
RăspundețiȘtergerepur si simplu =D>
RăspundețiȘtergerenuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!!!!!!!!!:( unde e sarcasmul funny cel de odinioara care va facea un profesor atat de diferit de ceilalti? mai bine scrieti despre *marmotele si suricatele* de care aveti parte la ore si inspirati-va din toparceanu!!
RăspundețiȘtergere...parca ai incept un razboi. Academic,impotriva imbecililor care ar trebui tot de rangul asta sa fie. Ti-e sila de ce este in jurul tau.Ai inceput sa vezi viata fara invelisul de staniol care lucea.
RăspundețiȘtergerescrieti foarte frumos! thumbs up :)
RăspundețiȘtergereMike Dikta spunea: "nu pierzi cu adevărat decât atunci când ai renunţat sa incerci", haideti sa incercam sa ne vindecam privind lumea asta...atat de frumoasa...sa nu observam doar partile ei negative!!! Tin sa cred ca zambetul unui copil, sa zicem, recompenseaza efortul facut si ne da putere sa luptam...sa tot incercam...
RăspundețiȘtergeretextele Dvs imi dau mereu de gandit...asa cum v-am mai zis: o sa mai trec pe aici ;)
sper ca dupa un timp sa decideti sa scrieti o carte, voi fi printre primii care o va citi...foarte frumos scris!!!
RăspundețiȘtergere...lipsa de substanta a oamenilor din jur transforma de cele mai multe ori intelectualitatea si modul ei de a reactiona ori in umor negru, ori intr-o criza acuta de personalitate a militantului, si cu toate acestea oamenii apreciaza mai mult rasul neconditionat decat "vaicareala" lirica care de foarte multa vreme nu mai este considerata arta. Pacat, si totusi chiar daca inteleg comenturile de mai sus mai mult decat poezia postata de dumneavoastra, raman la parerea ca va sta mult mai bine asa, sobru si profund in reactii, decat in ipostaza "actorului nefericit" care este nevoit sa faca pe altii sa rada atunci cand nu isi doreste de fapt asta...
RăspundețiȘtergereeu cred ca ar trebui sa comentam mai mult despre ceea ce scrie , nu despre cine scrie.
RăspundețiȘtergereideile astea fara sens reusesc sa starneasca niste emotii cititorului,facandu-le astfel sa aiba sens...
mie imi oferiti o lectura de scurt-metraj placuta.
-mia-
Va multumesc mult pentru toate spusele voastre. Pentru ca nu vreau sa coordonez discutia spre o anumita directie(fac asta in exces din calitatea mea de profesor) nu ma voi pronunta punctual asupra ideilor voastre, chiar daca, in mod evident, ele imi dau de gandit. De obicei, atunci cand gandesc, simt si nevoia sa scriu, astfel incat atunci cand ati comentat puteti considera ca ati sadit o samanta de vers in mintea mea si sper ca aceste seminte sa rodeasca. Asta insa nu depinde doar de mine, pentru ca inspiratia nu e o cursa regulata.
RăspundețiȘtergeretraim cu o "boala permanenta" in noi, care se resimte fie la exterior fie in interior.. boala=suferinta=traire
RăspundețiȘtergere