Ni se pare că e datoria pământului să se lumineze la ora prevăzută. Şi astfel, în loc să aibă gust cosmic, dimineaţa are gustul pastei de dinţi.

Ne uităm la o bucată de cer, la o pasăre, ascultăm un cuc cântând, şi nu ne trece prin cap că toate acestea sunt, poate, hieroglife ale naturii pe care nu o înţelegem.

Meteorologice V

Era o ploaie meschină, cum nu prea se întâlneşte vara. una din acele ploi care putrezesc în aer şi te scot din sărite; care, parcă, nu se termină niciodată; suprimă orizontul, îmbâcsesc aerul şi-ţi toacă nervii dacă n-ai ce face.

Pierderea dragostei este răul cel mai mare care i se poate întâmpla unui om.

Dumnezeu e partea din noi care nu vrea să moară.

Meteorologice IV

Între timp nu mai plouase deloc, cerul era ca de scrum, fără un nor, iar vântul, când ieşea din letargie, semăna cu respiraţia unui om bolnav. Mari crăpături apăreau în pământ ca nişte şerpi.[...] Un gust de cenuşă care la început stăruia în aer numai la amiază, devenise aproape permanent. Până şi noaptea căldura era sufocantă. Iarba se asprise şi pe alocuri se sfărâma.

Meteorologice III

Era chiar înaintea echinocţiului de primăvară. Aerul se încălzise bursc. Cerul se limpezise. [...] Un vânt călduţ ştergea ultimele dâre de frig.

Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit la început. Trebuie să îl cânţi întotdeauna îndreptându-te spre sfârşit.

Omul dacă nu vorbeşte uneori, moare.