Unde îţi este izvorul, iubire?
Cum de renaşti cotidian pe pământ?
De ce nu îţi cauţi o lume în care
oameni mai buni să te poarte în vorbă sau gând?
Ce sevă-ţi hrăneşte făptura plăpândă
în sufletele de piatră în care-ai crescut?
Şi cum de mai înfloreşti, însetată
de lacrimi uscate-n trecut?
Mai vin copii şi-ţi plâng la rădăcină
o lacrimă, o bucurie sau chiar un sărut.
Trec anii şi altor altare se-nchină
Nepăsători de raiul pierdut.
Îşi aduc de tine aminte bătrânii,
înşelaţi de zeii pe care i-au înfruptat,
te invocă-n secunda pierii...
iar tu reapari ca şi cum niciodată nu ai plecat.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu